Text de Ana-Maria Icătoiu, președinta executivă a FICSIMM (Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri)
Pe 22 mai, la Roma, am semnat primele acorduri de parteneriat dintre FICSIMM și structuri asociative reprezentative ale IMM-urilor din Italia. În următoarele luni, vom face același lucru cu organizații patronale din Polonia. Pentru cine privește din afară, ar putea părea încă o serie de protocoale de colaborare, dintre acelea care se semnează, se fotografiază și se uită. Nu este așa. Aceste parteneriate răspund la o întrebare pe care prea rar ne-o punem cu onestitate: cum poate o federație patronală dintr-o țară de mărimea României să conteze cu adevărat la masa unde se scriu regulile economice ale Europei?
O masă la care s-au așezat, împreună, Italia și România
Acordurile de la Roma nu au fost semnate în vid, ci la capătul unei mese rotunde pe care am moderat-o pe 22 mai, găzduită de Confcommercio Roma, intitulată „Rolul structurilor patronale și asociative și al parteneriatelor bilaterale în susținerea IMM-urilor pentru dezvoltarea economiei UE”. Nu a fost un eveniment protocolar, ci au fost două ore de lucru aplicat, pe două teme tehnice precise: competitivitatea industrială și instrumentele europene pentru IMM-uri și, respectiv, viitorul Cadru Financiar Multianual 2028-2034 și coeziunea teritorială.
În jurul aceleiași mese s-au așezat nume care, fiecare în parte, reprezintă sute de mii de IMM-uri: Conflavoro PMI și Conflavoro Impresa Donna, AEPI, Confcommercio Roma şi Gruppo Terziario Donna Confcommercio Roma, Manageritalia, AEPI, alături de FICSIMM, OFA și confederația CONCORDIA din partea României, și cu sprijinul extrem de prețios al Ambasadei României în Italia. Numai structurile italiene prezente în sală totalizau, împreună, peste 250.000 de întreprinderi reprezentate – un țesut economic care, dacă vorbește coordonat cu cel românesc, nu mai poate fi tratat ca o voce periferică. Din acea discuție a izvorât și o declarație comună prin care semnatarii se angajează să susțină împreună rolul IMM-urilor drept co-arhitecți ai viitorului buget european.
Paradoxul vocii care nu se aude
Există un paradox dureros în centrul dezbaterii europene despre competitivitate. Vorbim cu entuziasm despre reindustrializare, autonomie strategică și tranziție verde, dar lăsăm în afara acestei conversații tocmai actorii care susțin, zi de zi, economia reală. IMM-urile reprezintă peste 99% din companiile din Uniunea Europeană și asigură aproximativ două treimi din locurile de muncă din sectorul privat – și totuși, în marile negocieri europene, vocea lor ajunge cel mai adesea ca un ecou stins, după ce deciziile au fost deja luate.
În 2026, această realitate nu mai poate fi acceptată ca normalitate. La Bruxelles se redesenează acum arhitectura economică a deceniului următor: Cadrul Financiar Multianual 2028-2034, Fondul European pentru Competitivitate, Regulamentul pentru Accelerarea Industrială, Accelerate EU, Regimul 28 EU Inc pentru Piața Unică. Acestea nu sunt simple ajustări tehnice: sunt regulile și resursele care vor determina, pentru cel puțin zece ani, cine câștigă și cine rămâne în urmă pe piața unică. Iar ele se scriu cu sau fără vocea IMM-urilor la masă.
De ce un document de poziție românesc, singur, cântărește prea puțin
Sunt trei ani de când FICSIMM trimite documente de poziție către comisari europeni, către eurodeparlamentari, către direcțiile generale care contează. Am formulat 20 de propuneri concrete pe Regulamentul pentru Accelerarea Industrială, 19 amendamente pe Fondul European pentru Competitivitate, poziții tehnice pe Regimul 28 EU Inc și pe viitorul buget european. Sunt documente serioase, argumentate, scrise din perspectiva IMM-urilor de la firul ierbii.
Și totuși, am învățat o lecție pe care nu o spune nimeni cu voce tare: un document de poziție semnat de o singură organizație dintr-o singură țară are, în logica de la Bruxelles, greutatea unei opinii. Util, dar ușor de pus deoparte.
Realitatea este că instituțiile europene nu reacționează neapărat la argumente izolate, ci la mase critice de reprezentativitate. O poziție care vine dintr-o singură capitală este o poziție națională. O poziție identică, susținută simultan de structuri patronale din mai multe state membre, devine un semnal politic transnațional – exact tipul de semnal pe care Comisia și Parlamentul nu-și permit să-l ignore. Diferența nu este de conținut. Este de cine semnează alături de tine.
Matematica influenței: de ce tocmai Italia și Polonia
Aici intervine un calcul pe care e bine să îl facem transparent, pentru că așa este cinstit și pentru că explică totul. Reprezentarea în Parlamentul European este distribuită în funcție de populație. Germania are 96 de eurodeputați, Franța 81, Italia 76, Spania 61, Polonia 53, iar România 33. Acestea sunt cele șase state cele mai mari ale Uniunii – și, implicit, cele șase cu cea mai mare greutate în deciziile europene.
Priviți acum doar trei dintre ele: Italia, Polonia și România însumează 162 de mandate de eurodeputat – aproape un sfert din întregul Parlament European. Trei țări care, nu întâmplător, împărtășesc același tip de economie: un țesut productiv format covârșitor din IMM-uri, cu o puternică ancoră teritoriala, cu provocări asemănătoare în privința coeziunii și a recuperării decalajelor. Când structurile patronale ale acestor trei țări vorbesc cu o singură voce, nu mai reprezintă o opinie periferică – ci interesul economic al unui bloc de peste 160 de milioane de cetățeni.
Ce se schimbă, concret, când documentul are trei semnături în loc de una
Să luăm un exemplu real. FICSIMM susține că Regulamentul pentru Accelerarea Industrială trebuie să rezerve o cotă minimă din fonduri pentru IMM-uri și să includă un test obligatoriu de impact pentru firmele mici. Transmis singur, de la București, acest mesaj este o cerere legitimă a unei țări. Transmis simultan de FICSIMM, de partenerii noștri italieni și de cei polonezi – fiecare către propriii eurodeputați, propriile guverne -, același mesaj devine o poziție convergentă a trei dintre cele mai mari economii cu profil IMM din Uniune. Nu mai poate fi tratat ca o particularitate națională: devine o tendință pe care decidenții trebuie să o ia în calcul.
Aceasta este, în esență, mecanica pe care o construim. Nu este vorba doar despre prietenie instituțională sau despre schimburi de bune practici, oricât de utile ar fi acestea. Este vorba despre transformarea fiecărui document de poziție dintr-o voce singulară într-un cor coordonat – și despre a face acest lucru tocmai pe dosarele unde miza pentru firmele românești este cea mai mare.
Integrarea europeană nu este un flux unidirecțional
Există o tendință confortabilă de a trata integrarea europeană ca pe un proces în sens unic: primim fonduri, implementăm directive sau regulamente, raportăm indicatori. Dar integrarea europeană este, în esența ei, un proces de construcție politică – iar cei care participă activ la această construcție își modelează condițiile de funcționare pentru decenii întregi. România și mediul ei privat trebuie să treacă de la postura de beneficiar pasiv la cea de co-arhitect al politicilor europene. Iar un co-arhitect nu lucrează niciodată singur – lucrează în alianțe.
Parteneriatele cu Italia și Polonia sunt, din acest motiv, mai mult decât niște acorduri bilaterale. Sunt infrastructura prin care vocea IMM-urilor românești capătă, la Bruxelles, amplificarea de care are nevoie ca să fie auzită. Fiecare instrument european care se definește fără contribuția noastră activă este un instrument care va fi mai greu de aplicat în favoarea firmelor noastre. Iar fiecare poziție pe care reușim să o susținem împreună cu partenerii noștri europeni este o negociere pe care o începem dintr-o poziție de forță, nu de slăbiciune.
Ce urmează?
Vom continua să construim această rețea. După acordurile de la Roma și viitoarele parteneriate din Polonia, obiectivul nostru este un mecanism stabil de coordonare: poziții comune pe dosarele-cheie, transmise simultan în mai multe capitale, susținute prin întâlniri comune cu eurodeputați și cu reprezentanți ai Comisiei. Nu ne interesează declarațiile frumoase, ci rezultatele măsurabile – instrumente europene mai accesibile pentru IMM-uri, o coeziune teritorială care rămâne prioritate structurală și un viitor buget european în care firmele mici și mijlocii sunt tratate ca beneficiari structurali, nu ca o categorie reziduală.
Pentru că, până la urmă, întrebarea nu este dacă IMM-urile merită să stea la masa deciziilor europene. Răspunsul îl știm cu toții.
Întrebarea este dacă avem inteligența strategică de a ne uni vocile atunci când contează.
La Roma am dat un prim răspuns. Urmează celelalte !
