Ana-Maria Icătoiu, președinta executivă a FICSIMM (Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri)
Pentru miile de firme românești cu consum mare de energie, tranziția verde și transformarea digitală nu mai sunt teme de imagine, ci condiția supraviețuirii. Un studiu recent al Băncii Mondiale o confirmă, propunerile mediului privat există deja – ce lipsește este voința politică.
Miza reală: nu despre mediu, ci despre facturi și locuri de muncă
Zilele acestea am participat, la conferința de închidere a proiectului GRIN al Băncii Mondiale, dedicat tranziției verzi a industriei românești. Discuția a confirmat un lucru pe care antreprenorii îl simt de mult pe pielea lor: tranziția verde nu este un moft bruxellez, ci o chestiune de costuri. După eliminarea plafonării la energie, din cauza elementelor care nu funcționează deloc așa cum trebuie pe piața energiei din România, enorm de multe IMM-uri producătoare au văzut facturile dublându-se sau chiar triplându-se. O linie de producție veche consumă de două ori mai mult curent decât una modernă. Pentru firmele energofage – mobilă, procesare alimentară, materiale de construcții, etc – asta nu înseamnă „profit mai mic”, ci diferența dintre a rămâne deschis și a trage obloanele.
România pleacă de departe – și tocmai de aceea nu-și permite să încetinească
Datele Băncii Mondiale sunt necruțătoare: industria românească emite de 2,5 ori mai mult CO2 pe unitate decât media europeană, iar economia noastră este cea mai expusă la riscuri climatice din regiune. Sună ca o veste proastă. În realitate, este cea mai mare oportunitate: dacă firmele aflate sub medie ar ajunge doar la nivelul mediu al sectorului lor, emisiile din mediul privat ar scădea cu 43%. Aceleași investiții care reduc emisiile reduc și facturile. De aceea, orice discurs care ne îndeamnă „să mai așteptăm cu tranziția verde” lucrează, de fapt, împotriva IMM-urilor. Nu ne permitem să frânăm un proces care ne ține firmele în viață – dimpotrivă, trebuie accelerat.
Verde și digital: două fețe ale aceleiași monede
Aici este legătura pe care prea puțini o fac explicit: nu poți deveni eficient energetic dacă nu măsori. Iar măsurarea înseamnă digitalizare. Studiul arată că firmele românești folosesc încă tehnologii de bază – 88% au trecut la becuri LED, dar doar 7% au senzori inteligenți de temperatură. Același studiu arată că, dacă firmele ar adopta tehnologiile digitale deja disponibile, productivitatea ar crește cu până la 15%, iar eficiența energetică cu până la 13%. Sistemele de management energetic, contorizarea inteligentă și softurile de monitorizare nu sunt „lux IT”: sunt instrumentul prin care o fabrică vede exact unde pierde bani și oprește risipa. Tranziția verde și cea digitală se potențează reciproc – una fără cealaltă costă mai mult și livrează mai puțin.
Banii există – dar în forma greșită
Poate cel mai important lucru spus de Banca Mondială: nu lipsa banilor este problema, ci felul în care sunt distribuiți. Din portofoliul verde de circa 10 miliarde de euro, sub 5% fusese contractat la finalul lui 2024, iar componenta de regenerabile este oferită ca granturi, deși multe proiecte sunt deja rentabile comercial. Grantul pur nu ajunge, în practică, la IMM-ul producător care are nevoie urgentă să-și schimbe o linie de producție. De aceea recomandarea este limpede: granturile să fie folosite pentru audituri și planuri de transformare, iar echipamentele să fie finanțate prin garanții și finanțare mixtă. Exact aici, propunerile mediului privat sunt deja pe masă – nu mai trebuie inventate, mai ales că funcționează cu succes de ani de zile în alte țări europene.
Ce propune concret FICSIMM
De peste un an, FICSIMM susține un instrument financiar dedicat retehnologizării IMM-urilor, administrat prin Banca de Investiții și Dezvoltare (BID): credite cu garanție de stat de 70-80% (acoperite din Fondul pentru Modernizare, cu care instrumentul este perfect compatibil), dobândă preferențială și o componentă de tip „pay-for-performance” – o reducere a sumei de rambursat pentru firmele care ating economii reale de energie (de pildă, minus 30% consum). Instrumentul finanțează auditul energetic, sistemele de monitorizare și înlocuirea utilajelor energofage și poate deveni un fond revolving. Banca Mondială recomandă exact extinderea acestui tip de sprijin către industria energofagă de producție. Noi am spus-o printre primii, cu sectoare-pilot concrete: mobilă și procesare alimentară.
O paranteză necesară: ce (nu) scrie în strategiile statului
Aici se cuvine o paranteză, pentru că totul sună bine până deschizi documentele oficiale. Ca să fiu sigură că nu sunt nedreaptă, am căutat noțiunea de „IMM” în Strategia Energetică 2025-2035: 192 de pagini, în care apare de exact zero ori. Nici măcar o dată. Consumatorii casnici sunt acolo, marii consumatori industriali au scheme de ajutor de sute de milioane de euro, dar întreprinderile mici și mijlocii – aproape 99% dintre firmele din România – pur și simplu nu există în vocabularul strategiei care ar trebui să le hotărască viitorul energetic.
Strategia Industrială 2024-2030 măcar le pomenește, însă suferă de altă boală: a fost scrisă, în esență, în 2023 și se uită deja în oglinda retrovizoare. Citează Raportul Draghi, dar nu pomenește nici măcar o dată CBAM – taxa pe carbon la frontieră, gândită tocmai ca să protejeze industria europeană de concurența bunurilor cu amprentă mare de carbon, deși va rescrie regulile jocului exact pentru sectoarele energofage pe care le-a consultat (oțel, aluminiu, ciment, chimie); Net-Zero Industry Act e amintit o singură dată, într-o simplă înșiruire de acte, fără să fie transformat în vreo măsură concretă, iar de Industrial Accelerator Act sau de AccelerateEU nici pomeneală; cât despre Clean Industrial Deal, cadrul care definește azi politica industrială europeană, lipsește cu desăvârșire – firesc, de altfel, pentru un text adoptat în 2024, dar deja depășit de propria epocă. Pe scurt: avem strategii care ori își uită protagoniștii, ori ratează subiectul. Iar asta nu e un moft birocratic – e harta după care se împart banii.
Presiunea trebuie să ajungă la decidenți: soluțiile există, voința politică lipsește
Să fim foarte clari: nu mai suntem în etapa în care ne lipsesc ideile. La nivel european avem Net-Zero Industry Act, rapoartele Draghi și Letta și direcția Clean Industrial Deal plus AccelerateEU. La nivel românesc, mediul privat a livrat deja propuneri detaliate pe strategia energetică și pe cea industrială. Ce ne blochează sunt problemele de guvernanță semnalate și de Banca Mondială: fragmentare, lipsa unor agenții de implementare dedicate, absorbție sub 5%, calendare de finanțare impredictibile. Un ghișeu unic pentru tranziția verde și digitală, one-stop-shop-uri la nivel regional care să stea la dispoziția beneficiarilor cu asistență tehnică și consultanță, agenții care chiar implementează și un calendar transparent și predictibil de apeluri nu costă miliarde. Costă decizie. Iar decizia este, astăzi, responsabilitatea clasei politice.
Apel către mediul privat: să lucrăm împreună, nu fiecare pe cont propriu
Ultimul mesaj îl adresez colegilor mei antreprenori și structurilor asociative credibile ale mediului privat. Tranziția verde și transformarea digitală sunt prea mari pentru a fi duse de o singură organizație sau de un singur sector. Avem nevoie de o voce comună, tehnică și documentată, care să transforme presiunea în propuneri legislative concrete și în programe finanțabile. FICSIMM își pune expertiza la dispoziție și cheamă alte structuri patronale, clusterele și asociațiile profesionale relevante să construiască împreună – nu ca să cerem, ci ca să oferim soluții gata de aplicat. Firmele românești nu au nevoie de mai mult timp. Au nevoie de instrumentele potrivite – și de curajul politic de a le pune în practică.